|
Baia Mare - 2005 Anul II - Numarul 9 prima pagina corespondente poezie istorie recenzii opinii forum contact arhiva   |
 |
Dan Grosu si arta in fata careia te inchini
Iconograful care a fermecat Islamul
Ioana Lucacel
Pe sticla sau lemn, sfintite, facatoare de minuni sau folosite doar ca si element decorativ, icoanele au ocupat un loc special in locuintele sau lacasurile de cult ale credinciosilor. De-a lungul timpului, icoanele au avut puterea de a starni revolte, de a vindeca sau a aduce pacea. Dan Grosu este unul dintre cei mai tineri si mai celebri iconari din Maramures. Icoanele sale, "imbatranite" cu ajutorul "temperei cu ou", i-au adus numeroase premii pe plan national si multiple expozitii peste hotare.
Inseparabila de traditia liturgica Rasariteana, arta picturii religioase este considerata de Biserica Ortodoxa o forma de marturisire a credintei prin intermediul imaginilor. Termenul "icoana" este un derivat de la verbul "eikenai" (a se asemana) si provine din porunca prin care aceasta practica este interzisa "Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta infatisare (…) si sa te inchini inaintea lor". Urmand interzicerea din Decalog, crestinii din primele doua secole nu si-au faurit icoane. In Imperiul de Rasarit, interdictia este ignorata incepand din secolul al III-lea, cand iconografia religioasa isi face aparitia in cimitirele sau lacasurile unde se adunau credinciosii. Aceasta inovatie urmeaza indeaproape cultul moastelor.
"A luat chip si a devenit om"
Incepand cu secolul IV, termenul de "icoana" a fost aplicat oricarei piese de arta religioasa, fie ca era vorba despre un mozaic, un basorelief sau o pictura pe panza sau pe lemn. Spre sfarsitul secolului al VI-lea, si mai ales in cursul secolului al VII-lea, icoanele au devenit obiect de devotiune si cult, in biserici si in locuinte. In acea perioada a crescut si numarul icoanelor considerate miraculoase.
Intre cele mai celebre icoane era cea din cetatea Edessa, care infatisa chipul lui Hristos. Despre aceasta, se credea ca are capacitatea de a proteja cetatea de atacul armatelor persane. Alta icoana de notorietatate era cea zugravita in bronz deasupra marii porti de la palatul imperial din Constantinopol. Si aceasta il reprezenta pe Hristos, iar distrugerea ei (in anul 727) a marcat debutul iconoclasmului.
Initiatorii iconografiei s-au bazat pe "intruparea" prin care Hristos a luat "chip" de om. Principalul argument al iconografilor era functia pedagogica - in special pentru nestiutorii de carte - si virtutile sfintitoare ale imaginilor. Mahomedanii i-au invinuit pe crestinii ortodocsi de "folosirea de chipuri cioplite" si imagini interzise in Biblie. In fata acestei situatii, in sanul Bisericii Ortodoxe s-a dat o lupta "iconoclasta" in secolele VIII si IX.
Lupta
Intre anii 726 si 730, imparatul Leo al III-lea, supranumit "Isaurianul", a dat doua decrete prin care interzicea venerarea icoanelor. Desi condamnata in Apus de Papa, interdictia a continuat sa fie aplicata in Rasarit pe toata durata domniei lui Leo si mai ales pe durata domniei succesorului sau, Constantin al V-lea. Acesta a condamnat inchinarea la icoane, declarand-o in Sinodul tinut la Hieria in anul 754 "de-a dreptul idolatrie". Folosirea icoanelor a mai fost interzisa in Biserica Ortodoxa si in prima parte a secolului IX. Aceasta perioada de "iconoclasm" s-a incheiat in anul 843 cand, sub patronajul imparatesei Teodora a II-a, Sinodul pentru Ortodoxie a repudiat toate pretentiile "iconoclastilor".
In masura in care reprezentarile artistice inlesnesc o intimitate a crestinului cu persoana semnificata in imagine, Biserica Ortodoxa rasariteana a recomandat venerarea icoanelor, rezervand inchinarea doar pentru relatia cu Dumnezeu insusi.
Tempera cu ou
Pe Daniel Grosu l-am gasit in atelierul din Piata Libertatii. Pereti "ornati" cu tablouri, sfinti "incadrati" in rame vechi, antichitati, statuete, pensule si vopsele. Aici, in urma cu aproape un deceniu, a prins gustul "picturii sacre". "Eram vecin cu sculptorul Marchis si veneam des pe la atelier. Aici, vrei, nu vrei, iti intra arta in sange. Am ales icoanele, pentru ca sunt o paralela intre pictura si traditie. Am copilarit la bunicii mei din Galgau si am invatat sa apreciez traditionalul inca de atunci. Marchis m-a invatat tehnica veche, folosita de calugarii care pictau icoane in manastiri sau biserici. Elementele de baza sunt (vopsele sunt amestecate cu o emulsie din ou) si incadrarea personajelor cu un contur negru", a spus Grosu. Efectul de "imbatranire" este accentuat de ramele vechi pe care artistul le colecteaza de la tarani sau de la comerciantii de antichitati.
"Mergeam prin sate sa caut tablouri, geamuri sau chiar usi vechi. Oamenii ramaneau mirati cand le spuneam ca vreau doar rama, nu si pictura. Tot de la ei incerc sa procur sticla veche. De cele mai multe ori, lumea nu crede ca icoanele sunt noi. Imi amintesc o intamplare hazlie. I-am daruit bunicii din Galgau o icoana pe care a vrut sa o cumpere un tigan cautator de antichitati. A insistat mult timp, nu credea ca icoana a fost pictata recent".
Icoane si islamici
Prima expozitie personala a avut-o in timpul liceului. Tot atunci, artistul a invatat ca icoanele pot fi folosite ca "valuta forte". "Eram pe punctul de a fi exmatriculat, si atunci mi-a venit ideea unei expozitii. Aveam deja vreo 30 de lucrari. Directorul a fost incantat si m-a ".
La 18 ani, a castigat locul I la Expozitia Nationala a Scolilor de Arta de la Pitesti. A participat cu trei lucrari, insa cea mai apreciata a fost "Botezul Domnului". Au urmat expozitii in SUA, Franta, Anglia, Germania, Italia, Slovacia, Ungaria, Austria, Canada si Japonia. Cea mai recenta, dar si cea mai impresionanta a avut loc in Rabat, Maroc.
"Acolo are loc, in fiecare an, un festival international. Anul trecut am primit si eu o invitatie. Am plecat impreuna cu Marchis si cu Ansamblul Transilvania. De obicei, trimit lucrarile, nu particip si eu la expozitii, dar eram curios sa vad reactia islamicilor. Sigur ca, inca din aeroport, am fost priviti cu scepticism. Initial, n-au vrut sa ma lase sa trec, dar le-am aratat invitatia. Oamenilor le-au placut icoanele mele. Tin minte ca venise si un senator. Era foarte incantat de lucrari si am vrut sa-i ofer una. A zis ca i-ar placea, dar familia nu e de acord."
Si-a cumparat propria lucrare!
Spre deosebire de stilurile elaborate, pictura naiva "ingradeste" oarecum imaginatia. De obicei, iconarii urmeaza o schita inspirata din cartile vechi de rugaciune, pe care "o umple" cu culoare. "E foarte greu sa pictezi ceva nou, pentru ca majoritatea temelor au fost deja abordate. Vreau sa citesc Biblia, pentru ca, spre rusinea mea, nu am facut-o si astfel sa-mi imbogatesc temele. Cel mai des pictez , in diferite ipostaze. E tema mea preferata. Pot sa pictez si la comanda, dar nu am aceeasi satisfactie si nu sunt multumit de lucrari".
O icoana presupune cateva ore de munca sau cateva zile, in functie de starea de spirit. Cel mai mare pret pe care l-a primit pentru o icoana pictata de el a fost 350 de lire sterline. "Am facut cadou multe icoane. Toate personalitatile judetului au lucrari de la mine: primarul, fostii prefecti, consilierii judeteni, chiar si Remes are una. Am trimis si la Bucuresti o multime, impreuna cu alte obiecte traditionale maramuresene, insa nu stiu la cine au ajuns." Fiind pasionat de antichitati, artistul are obiceiul de a colinda anticariatele. La unul dintre ele, a avut surpriza sa gasesca o icoana pictata de el, pe care o facuse cadou. Anticarul nu a dorit sa dezvaluie identitatea celui care o adusese si nici pe cea a autorului. Grosu a cumparat icoana pictata de el, la o suma modica.
In prezent, artistul studiaza pictura in cadrul Univer sitatii de Nord Baia Mare. Desi doreste sa se axeze mai mult pe pictura si icoane pe lemn, Dan Grosu nu va renunta la pictura pe sticla. "Am in proiect o icoana care combina pictura pe lemn cu cea pe sticla. Lucrarea va avea ca suport o usa veche, care are si o parte de geam. E impresionant sa stii ca in fata unei icoane pictate de tine vin oamenii sa se roage. Din acest motiv, nu voi renunta niciodata la iconografie".
"Arta imbatranirii"
Comerciantii de antichitati incearca sa ridice pretul unei icoane cu cateva sute de euro, daca aceasta pare veche. "Varsta" unei icoane este data de onduleurile care apar pe sticla. "Icoanele cu sticla neteda sunt . Exista, totusi, si posibilitatea ca artistul sa fi folosit sticla veche, in acest caz, elementul distinct fiind culoarea. Vechii iconari foloseau vopsele preparate din pamant. Culorile tempera nu o sa arate niciodata la fel, oricat de talentat ar fi iconarul, insa aceasta diferenta nu poate fi observata decat de un expert", a spus Dan Grosu.
Icoana de la Fatima
Incepand cu secolul XVII, Fecioara Maria a fost considerata protectoarea Rusiei. Aceasa cinstire are la origine o icoana a Fecioarei Maria, care a aparut in mod miraculos in Kazan (Kazanskaia) in jurul anului 1579. Dupa victoria decisiva a lui Petru cel Mare asupra armatei suedezilor, icoana a fost considerata steagul victoriei si in cinstea "Doamnei din Kazan" a fost ridicata o catedrala. Icoana a fost cinstita acolo pana la 1721, cand a fost transferata in noua Capitala, Petersburg. Retragerea lui Napoleon din Rusia a fost atribuita mijlocirii aceleasi "Doamnei din Kazan". Catedrala a fost distrusa in 1936 si icoana a disparut. In 1970, icoana a fost descoperita intr-un anticariat, de catre rectorul Centrului Catolic Rus din Fatima. In acelasi an, a fost transferata la Capela Bizantina din Fatima, unde este expusa si in prezent.
"Nu ma consider iconar. In iconografie te lovesti mereu de teme care au fost deja abordate. Daca vrei sa iesi in fata, trebuie sa ai ceva inedit. Eu folosesc vechea tehnica a calugarilor de la manastiri, astfel reusesc sa creez icoane " - Dan Grosu, iconar.
Augustin Buzura - prezentare generala (in ritm didactic)
Anca Apostol
Criticii literari considera romanul "Fetele tacerii" ca fiind unul ideologic, receptat ca "un manifest insurgent". Are o caractura exploziva, fiecare personaj din roman cautand adevarul. Ideea fundamentala a textului e ca fiecare are un adevar "adevarul meu", "dreptatea lui, adevarul lui". Textul nu e un document de epoca, ci de literatura, romanul mizand pe adevarul care poate fi ascuns dincolo de tacere.
Similar ca structura si densitate a universului concret sunt "Orgolii"(1977) si "Vocile noptii"(1980), fara a parasi total formula narativa din primul roman.
Augustin Buzura este de parere ca "orice roman trebuie sa constituie la scoaterea oamenilor din nepasarea morala". Atitudinea lui in literatura a fost una morala. Romancier viguros, vizand medii intelectuale, dar miscandu-se in largi cadre epice, cu diferente de stil de la roman la roman, Buzura realizeaza o proza confesiva de dezbatere morala, incercand sa dea consistenta de realitatea textelor sale.
Eroii romanelor- medicul psihiatru Mihai Bogdan("Absentii"), ziaristul Dan Toma, calator involuntar in "cumplitul labirint" al trecutului lui Radu. Gheorghe si Carol Magureanu("Fetele tacerii"), savantul chirurg Ion Cristian("Orgolii") si ex-studentul Stefan Pintea("Vocile noptii") traiesc cu luciditate dureroasa si maxima intensitate un proces de restructurare a personalitatii, cautand solutii de salvare in fata compromisurilor de tot felul.
Volumul "Bloc notes"(1981) dezbate probelmele diverse in maniera escistica.
Augustin Buzura a refuzat, in spirit modern, sa fie un autor omniscient. El a cautat intotdeuna dincolo de aparente, fiind preocupat de subconstientul personajelor, de ceea ce este "ascuns". Pentru asta el apeleaza la anchete, la relatarile personajelor, ale martorilor. Eroii lui Buzura spera adeseori sa obtina izbavirea de o apasare ce-i consuma launtric. Fiecare nazuieste sa se faca inteles de celalalt, asta insemnand acceptat de celalalt.
Alegoric sau nu, raul este adanc si afecteaza relatiile dintre indivizi, modifica destine, separa generatii. Pentru ca e vorba de medii intelectuale cu putere, romanul lui Buzura poate fi citit ca un roman de moravuri.
Nota:
Augustin Buzura s-a nascut la 22 septembrie 1938 in comuna Berinta, jud. Maramures ca fiu al unui muncitor minier. Studiile liceale le face la Baia Mare, urmand apoi Facultatea de Medicina la Cluj. A fost secretar de redactie al revistei "Tribuna", unde a debutat in 1961. Debutul editorial il face cu volumul de povestiri "Capul Bunei Sperante"(1963), "De ce zboara vulturul?"(1966) care este un volum de nuvele psihologice. In 1970 obtine Premiul Uniunii Scriitorilor, urmand ca in 1974 pentru lucrarea "Fetele tacerii" sa obtina un alt premiu. Aceasta lucrare reprezinta o deschidere spre realismul social, fiind implicata mai adanc istoria in sfera analizei.