|
Baia Mare - 2005 Anul II - Numarul 6 prima pagina corespondente poezie istorie recenzii opinii forum contact arhiva   |
 |
Poezie
Vlad Lazar
- student Universitatea de Nord Baia Mare
1.Asfintirea unui timp
Asa cum batranii copaci,
nemaiputând sa creasca,
se-ntorc spre radacini,
ma-ntorc asupra-mi
si ma-ntreb:
Ce toamna nevazuta m-a ajuns?
2.Zorii timpului nou
Eu
caut doar cuvinte
prin care pot sa ma rostesc.
Insetat de-a ma cunoaste
ma-ndepartez de armonia unui sentiment
ce m-ar apropia de mine,
ca sa ma descopar
Intreg si strain.
La fel cum zorii zilei
arata prin lumina
ce noaptea a ascuns,
si eu In noaptea mea rasar.
3.Boema Ingerilor decazuti
'Toti suntem sfinti.
Nascuti din amara-ntalnire
a minunii cu lutul
suntem puri prin pacate.
Doar cuprinsul hieratic
ne-neaca trecutul
cu gemene spirale
uneori prea Inalte
alteori prea cazande.
Asa vorbise
Ingerul Lumii
pâna-n ultima clipa zicand :
'Toti suntem sfinti
In Iadul In care traim.'
O POEZIE… si inca o poezie
Seceta
VLAD LAZAR
Pamantul mi-e sterp!
Izvoru-i de viata,
curat ca lumina,
c-un tipat deodat-a secat
si-n jurui se- ntinde
o boala straina.
Se-nsiruie zile
tacute, uscate,
ca frunzele toamna
cazand din copaci.
Au trecut umbre uitate,
dintr-o alta lume;
pustiul s-asterne in urma
insetat si nebun.
Doar mie-mi sursura-n suflet
izvorul ce-a fost altadata
si curgand
ma intorc in pamant.
Si "rasunsul" lui Mircea Crisan care a "filtrat" aceeasi poezie "sa i se potriveasca":
Iubito poate-i vorba despre pamant dar
am secat sa-ti strig
de fiecare data cand te
incolacesti in jurul meu,
ca esti lumina
de fapt,
esti doar o lume,
o boala straina.
In tot acel timp cat ai tacut
mi-ai insirat zilele si
le-ai pus la uscat
langa frunzele pe care
a inceput sa ninga
Hai, lasa-ma sa ma astern pe tine
nebun si insetat
oricum
umbrele nu se uita in urma.
Daca ma intorc intr-o zi
o sa te doara sufletul
pentru ca
o sa-ti spun de ce m-ai lasat,
de ce te-am lasat.
Andreea Draguleasa - Bucuresti
sindromul puiului de cuc
traim intr-o obsesie confortabila
intr-o coaja de ou de provenienta incerta
in care ne hranim reciproc cu ciocuri sigilate
exteriorul e o nebuloasa de amenintari
si lame tocite pe vena singuratatii noastre
ti-as putea povesti cum pentru mine
eruditia celorlalti e o arma biologica
pe care cartile n-ar putea-o etansa niciodata
dar nu am cuvant doar un cioc laminat prin care scriu
traiesc si respir alaturi de o imagine falsa
un eu obsesiv care pulseaza nedeterminari
asta cred eu despre literatura si imi e suficient sa exist
intr-o lume de presupuneri si de ultrafictiv
pe care ai vrea sa o spargi sa o dizolvi
din care ai vrea sa evadezi si nu stii cum
poemul cu lei
dintotdeauna am preferat tigrii
degetele mele suprapuse pe dungile lor intr-un erotism straniu
si blana cu care-mi invelesc picioarele inainte sa adorm
din care dimineata imi decupez o rochie pentru bal
de fiecare data altul eu de fiecare data la fel
pasind incet pe suprafata de marmura cu tocuri slefuite din coltii
lor
undeva sus unde nu pot ajunge ard faclii cu seu de tigru
tacamurile se termina cu ghearele lor elegante
nu ajung nicaieri niciodata e o defilare in cerc
intr-un fel de arena in care ma devoreaza singuratatea
de fiecare data e azi
iar pana azi toti leii au murit
voodoo embryo
ti-am adus o papusa taiata din carnea mea cu par din parul meu
care ti-a intrat de atatea ori in ochi pana la nervi
in ea stagneaza in cheaguri sangele meu infectat cu ura pentru
toate celelalte femei
am incercat sa-i explic sa-l programez dar refuza sa curga
ti-am adus cadou de despartire aceasta papusa
pe care sa o poti sufoca in somn cum de atatea ori
as fi vrut sa o fac eu cu ele
s-o intepi cu furculita in timp ce mananci s-o modelezi cu
unghiera mea
si cutitul cu care imi place sa intind margarina pe paine
parul poti sa i-l smulgi sau sa-i dai foc
dar daca ii va da vreodata sangele promite-mi ca ma anunti
iar eu ma voi inchide atunci intr-un subsol in care nimeni
nu ma poate gasi
si o voi naste
cobai
intr-o coaja de sunet metalic am asteptat la usa
frecandu-ne de pres ca vagabonzii am produs electricitate
acum putem intra linistiti in camera calda ca un stomac ce se
autodigera
suntem hamsteri lasati liberi intr-un labirint asta intelegem noi
prin libertate
in opozitie cu invartirea rotilor dintate ale unui mecanism
necunoscut
nu e nimeni aici la vedere un motiv in plus
sa creem din umbra pisici
blana lor alintata a incalzit incaperea blana si ochii de vanator
deshidratati de frica bem toata apa pe care o putem gasi
apa are gust metalic de sange camera in care am intrat ne
modeleaza
respectsnd legile macrocosmice stomacul nostru se autodigera
sala oglinzilor
tacerea aceea frustranta care ar fi putut la fel de bine umple
cranii
si-a ales o sala din sticla si crom plina de indivizi plictisiti de
politeturile excesive
sau atat de goala incat s-ar putea preta cu usurinta unor
experimente in vid
acolo tacerea cu toate oasele pliante de care dispune
apare ca un paianjen imens tumefiind nervii
orice femela l-ar putea iubi fara menajamente
si toate cuvintele necesare acestui act li s-ar urzi intre creiere
pana ce cuiva absolut anonim i s-ar aprinde beculetul revoltei
si intr-un acces exhibitionist de telepatie
ar intrerupe respectul sau de ce nu dezacordul conventional
urland animalic intr-un mod atat de firesc si poate de aceea
aproape induiosator
NU MAI POT