|
Baia Mare - 2004 Anul I - Numarul 5 prima pagina corespondente poezie istorie recenzii opinii forum contact arhiva   |
 |
Lucrare despre istoria neamului romanesc
Sorin Frinc
In urma cu doi ani parintele staret al Manastirii "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Bixad, arhimandritul Emanuil Rus, a reeditat, cu o consistenta prefata celebra Istorie a dezrobirii religioase a romanilor din Ardeal in secolul al XVII- lea a lui Silviu Dragomir - unul din cei mai de seama istorici romani persecutat de autoritatile comuniste si detinut timp de cinci ani in inchisoarea elitelor romanesti din Sighetul Marmatiei.
Zilele acestea Sfintia Sa a iesit din nou la rampa publicand la Editura Eikon din Cluj-Napoca o interesanta lucrare care pune in lumina componentele politice, diplomatice, culturale, lingvistice si mai cu seama religioase ale relatiilor romano-slave, asa cum sunt ele reflectate in scrierile savantului clujean Silviu Dragomir.
Fiind, la origine, o prestigioasa teza de doctorat, sustinuta cu succes la Universitatea "Babes-Bolyai din Cluj-Napoca in acest an, cartea Staretului Emanuil Rus se intituleaza Silviu Dragomir si raporturile romano-slave (326 p.) si este o contributie insemnata in acest domeniu.
Dupa o Introducere vasta cuprinzand aproape 100 de pagini (care se putea constitui intr-un capitol distinct) dedicata prezentarii vietii si activitatii politice, didactice si stiintifice a lui Silviu Dragomir, continua cu analiza Relatiilor romano-ruse in opera lui Silviu Dragomir (p. 99-186). Sunt tratate aici cu raspundere, discernamant critic si obiectiv momentele esentiale care marcat evolutia raporturilor romano-ruse, insistandu-se asupra modului in care au fost ele percepute si interpretate de catre Silviu Dragomir insusi. Cititorul va gasi elemente interesante si aspecte mai putin cunoscute referitoare la incercarile de constituire a unei aliante confesionale avand ca factor centra Rusia sau la modul in care a incercat, bunaoara, imparateasa Elisabeta Petrovna sa diminueze populatia romaneasca din Ardeal si se straduiau sa o atraga spre catolicism.
In capitolul al doilea Silviu Dragomir despre raporturile romano-croate (p.187-246), autorul isi propune ca, pornind de la studiile istoricului clujean, sa ne supuna atentiei cateva aspecte inedite ale relatiilor religioase si culturale pe care le-au avut, de-a lungul timpului, romanii cu vecinii sarbi, scotand in evidenta rolul pe care l-a jucat Mitropolia de la Karlowitz in sustinerea cauzei romanilor ortodocsi din Transilvania, aflati sub multipla agresiune a regimului austro-ungar in prima jumatate a secolului al XVII-lea.
Surprinde, prin noutate, ultimul capitol, Raporturi lingvistice romano-slave in opera lui Silviu Dragomir(p.247-290)in care precucernicul parinte staret Emanoil Rus se prezinta nu doar ca un distins teolog, cu o aleasa pregatire de specialitate ci si ca un fin cunoscator al interferentelor lingvistice romano-sarbe, ca un erudit capabil sa abordeze multidisciplinar, din perspectiva teologica, istorica, si lingvistica o serie de momente delicate ale evolutiei societatii romanesti.
Dupa Concluzii (p.217-290) urmeaza o vasta bibliografie, insumand 363 de titluri si acoperind pe de-a-ntregul domeniul abordat, cele aproape sapte sute de trimiteri bibliografice dovedind si ele preocuparea autorului pentru respectarea adevarului istoric si conferind lucrarii o inalta tinuta stiintifica.
Scrisa cu acuratete si eleganta, cartea parintelui staret Emanuil Rus evita situatiile polemice, autorul demonstrand o intelegere superioara a evenimentelor descrise. Ea se constituie, fara indoiala, intr-un eveniment editorial insemnat pentru cultura si credinta noastra stramoseasca.
eseu
stea
Nicu Rogoz
Cerul parca se desparte de pamant, iar dimineata-si deschide ochiul sangeriu catre soare.
Lumea oglindita printr-un strop de roua, vazuta de la radacina unui fir de iarba, este cu totul altfel. Oamenii nici numai exista, iar viata…scurta…trecatoare…ciclica, viata se vede prin bobul acela de cristal distorsionata.
Asemenea unei lentile, firul de apa transforma…taie…exclude…intoarce toate lucrurile cu susul in jos.
Le aduce la normalul anormalului.
Orice lucru straniu, la radacina firului de iarba, este ceva banal. Si tot asa, orice lucru banal este foarte incurcat, insa majoritatea lor se satura cu coaja, lasand miezul de izbeliste si cauta firul de praf in stele, in cristale, pe fundul oceanelor, cand acesta se gaseste, de fapt chiar pe haina lor.
Asa mi s-a intamplat si mie atunci cand am vrut sa ascult cum creste un fir de iarba.
Da, stiu si mie mi s-a parut la inceput o prostie sa incerc sa ascult cum creste un fir de iarba, pana in clipa cand am incercat si n-am reusit.
Atunci, dintr-o data, mi-am dat seama ca eu nu pot sa aud cum creste cea mai banala planta, si anume prapaditul acela de fir de iarba.
Mai tarziu ,am realizat ca nici n-am sa-l pot auzi …din simplul motiv ca natura a hotarat sa nu-l aud.
Asadar, dupa lungi meditatii in fata televizorului, dupa ce, cu greu, am scos o bucata gustoasa de carne dintre doi dinti care o constrangeau sa ramana cu ei. Mi-a venit o idee.
"Ce-ar fi sa ma pun in pat invers?!", m-am intrebat. M-am dus apoi in camera alaturata si m-am pus invers.
…nu stiu daca am adormit sau…
h
Am prognozat ca va fi o dupa-amiaza calda, insa a fost o seara rece, da…prea rece.
Atat de rece, incat ai fi putut spune ca e dimineata, daca nu ar fi avut acel iz de zi batrana ce-si asteapta melancolica moartea in cel de-al 12-lea ceas, pentru a da nastere unei noi zile, care se va ridica din namolul negru al timpului.
h
…in jurul meu umbla cateodata oameni in alb, care vorbesc cu mine si ma sfatuiesc.
Nu, nu vreau sa-i urmez …Ei vor sa-mi ia ceea ce nu-mi pot lua si nu inteleg acest lucru.
De ce nu ma lasa in pace ?de ce nu inteleg? de ce….?
Am vazut-o si am alergat inspre ea ca si atunci cand vezi un inger imbracat in haine de om. Nu cred ca i-am spus ca o iubesc, de la inceput. Desi imi placea, nu credeam ca eu sunt capabil sa iubesc pe cineva. Ma uit in ochii ei si ma pierd in visare. Nu trebuia sa se intample astfel.
Se spune, ca demult tare, prin paduri traia un lup, un lup cum nu s-a mai vazut.
Cu ochi sticlosi, dinti ascutiti si blana cenusie.
Lupul acesta, dupa cum spune masuta din fata mea si hartia pe care scriu, era o fiinta foarte viteaza si curajoasa.
Intr-o zi, lupul si restul haitei au plecat la vanatoare .Cutreierand ei asa codrii pustii, padurile dese si umbroase, poienile luminoase si vaile intunecate…nu au gasit nimic.
Dupa un timp, lupul cel brav, avand simturile foarte ascutite, a dat de o urma si s-a luat dupa ea. Insa ceilalti, insetati si infometati s-au intors la casele lor, nemaivrand sa-l urmeze pe viteazul lup. Dar lupul cel, de acum, si mai viteaz(pentru ca pornise de unul singur pe cai necunoscute) si-a continuat drumul luand urma prazii ,care i-se parea de acum din ce in ce mai aproape.
Si a tot mers el asa…si a tot mers…a iesit din codrii pustii, din padurile dese si din vaile intunecate in camp .A luat-o apoi peste dealuri, ocolind satele si stanile, dupa cum imi sopteste scaunul din colt, pana cand a ajuns intr-o oaza, unde, in apa limpede a unui izvor, isi oglindea chipul o caprioara "foarte frumoasa de altfel!", imi spune imperios ceasul de pe perete.
In gandul sau, si lupul si-a spus la fel si a simtit cum o panza de paianjen ii inconjoara trupul, cum picioarele incep sa-i tremure si cum tot corpu-i vibreaza.
Acum urma insa o sa o manance ca sa poata trai si, deci sa respecte traditia.
A pornit, in sfarsit, incet spre caprioara, cu sufletul mahnit calca a treia oara pe nisipul fin in care i-se cufundau picioarele.
Parca rasarise luna. De undeva se auzea ecoul catorva picaturi, iar vantul clatina usor niste frunze, care, uneori, nu mai rezistau si-si luau zborul. Odata eliberate isi incepeau jocul nocturn cu o pirueta gratioasa. Dansau lin, incet…prea incet. Se roteau usor, vantul le invaluia si impreuna, ca intr-un vis frumos se indreptau spre luna.
Dar timpul trece repede mult prea repede si frunzele erau lasate de vant sa cada inspre pamant. Sa se scufunde in mocirla neagra, de unde mai tarziu or sa iasa nuferii, ca dovada al zborului lor spre luna.
Picaturile plonjau una dupa alta, ca din cer, dand nastere a multimi de cercuri concentrice care se intind apoi pe suprafata infinita a apei si dispar. La fel cum picaturile isi pierd identitatea in adancuri.
Un singur sunet nelalocul lui, un singur scancet, o singura lacrima si totul se poate destrama …
h
Apa izvorului oglindea acum trandafiri rosii si negri, iar luna a inceput sa planga cu picaturi de-argint peste paduri, iar lupii, de pe unde se aflau, au inceput sa urle si sa strige si sa se inalbeasca. Cel de Sus si-a trimis ingerii, iar oamenii prin somn au vazut si eu am vazut, dar spre deosebire de ei, eu n-am uitat. Am vazut si m-am intristat…
Noaptea isi micsoreaza, putin cate putin, imparatia si o lasa in seama zilei. Acum toti dorm …si lupi…si oameni…si ingeri.
Sufletul a scapat, inca o data de noaptea grea si acum zburda liber printre stele si printre vise…
Vantul, undeva, aiurea, misca lin o perdea…
Inima din urma-l striga si-l intreaba de ce a plecat.
Vantul se opreste putin; se uita la ea si surade, apoi isi continua jocul sau cu perdeaua.
Izvorul murmura lin un cantec, iar apa, parca mai fara culoare ca niciodata trece in graba peste pietrele rotunjite de vreme.
Copacii stau atenti, pentru a nu rata cumva vreo intamplare.
Frunzele, fara pic de minte, tot mai incearca sa zboare…
Luna, surprinsa pe fundalul albastru al cerului ca intr-un tablou, priveste suspect pamantul, tristetea isi pastreaza inca, locul ei pe chipul acesteia .
Lupi si oameni si ingeri isi continua nepasatori viata.
Soarele inconstient isi ia in primire tinutul.
…doar o inima dintr-un om tipa si se zbate si vrea sa iasa si vrea sa sparga pieptul in care a fost intemnitata pentru ca a indraznit sa iubeasca. In acelasi timp, undeva in Univers se naste o stea . Intr-un spital de nebuni, un schizofrenic se crede lup si-si rupe camasa cu care l-a inzestrat mama asistenta. Altundeva, intr-un pat un altul sta invers, uitandu-se intr-o oglinda sa auda cum creste un fir de iarba, pe care odata si-o data tot il va manca.
Soarele e-n zenit si roua incepe sa dispara, iar razele sale trec nestingherite de relicvele diamantului nocturn aparand pe pamantul negru de la radacina firului de iarba asemeni unei imagini de sfarsit a unui film.
Undeva pe un deal un suflet trist isi striga caprioara.
O stea isi cauta schizofrenicul ei.
Fiecare isi canta dragostea in felul sau.