Corespondente

Comunitatea romaneasca din Ungaria"

Scoala in limba romana: invatamantul superior

Catedra de Limba Romana din Budapesta

        Cum intre anii 1820-1860 la Budapesta urmau studiile o serie de tineri romani, indeosebi ardeleni, parte din ei cu stipendii de la diferite fundatii, precum cunoscutul fond Gojdu, parte in regim privat, si cum la Budapesta traia o importanta comunitate romaneasca, formata din negustori, proprietari, tipografi, cenzori  si editori de presa romaneasca, precum cunoscuta Tipografie de la Buda, se deschidea posibilitatea initierii unor forme de invatamant in limbile minoritatilor din cea de a doua capitala a Imperiului austro-ungar. Acesti tineri au prins si reformele liberale iosefine, care acordau drepturi sporite popoarelor din imperiu, printre care dreptul la scoala in limba materna. Cele mai frecventate cursuri ale tinerilor intelectuali romani in Budapesta erau studiile de drept, medicina, filosofie si teologie. Ca urmare, acestia se organizeaza in cluburi si asociatii, cu scopul unor intalniri culturale si organizarea de actiuni culturale menite sa-i adune pe toti tinerii romani aflati la studii si sa impulsioneze sentimentul national. Sigismund Pop, D.Birautiu, Iosif Vulcan, Al. Roman sunt cateva nume de ilustri proprietari si editori, cu o vasta activitate editoriala si de presa in limba romana din Capitala. Necesitatea pornirii invatamantului superior de romana venea dinspre acest grup de intelectuali, la care au fost conectati si reprezentanti ai bisericii greco-catolice de la Samuil Vulcan la Vasile Erdely

   Ca atare,ideea infiintarii unei catedre de romana la Universitatea regeasca din Budapesta dateaza cu mult inainte de momentul inaugural , cel din 1863. Implicarea inca din 1861 a lui Iosif Vulcan, episcopului  greco-catolic Vasile Erdeli si a intelectualilor romani din Ungaria au pregatit acest moment important pentru studentimea din Buda. Ca urmare si a reformelor liberale produse in asa zisa  deschidere spre cultura a curtii imperiale austriece, dar si ca suport spiritual al studentimii vieneze, la finele anului 1862, imparatul Iosif emite decretul de numire a lui Alexandru Roman ca „profesor estraordinariu la universitatea regeasca din Buda”.Astfel ca la 23 martie 1863, in discursul inaugural, primul profesor al catedrei rostea indemnul si bucuria de a promova cultura si limba materna, pentru prima data la Buda.Alexandru Roman, deputat dietal,  redactor de presa romaneasca ( Concordia, apoi Federatiunea), reitera la Buda un traseu al inceputurilor invatamantului de limba romana: primul profesor care preda limba romana la gimnaziul din Beius si Oradea

           Datand, asadar, din martie 1863, cand Alexandru Roman, primul profesor de limba si literatura romana isi rostea discursul inaugual, Catedra de Filologie Romana a Universitatii ELTE Budapesta a cunoscut in toamna anului trecut ,2003, sarbatoarea celor 140 de ani de existenta si dainuire. Momentul a fost organizat prin colaborarea dintre Ambasada Romaniei din Ungaria si Catedra de romana, prilej cu care s-a initiat o sesiune de comnunicari stiintifice. Avand in vedere importanta momentului, un impuls a fost dat si de vizita presedintelui Romaniei, D-l Ion Iliescu, in Ungaria, la invitatia presedintelui ungar, Dl. Madl Ferenc. Ca atare, actiunii in sine i s-a dat si un prestigiu suplimentar, prin prezenta celor doi presedinti la lucrarile simpozionului consacrat momentului aniversar al catedrei. Cu prilejul vizitei presedintelui Romaniei la catedra, intalnirea cu membrii actuali ai catedrei, discutiile neconventionale despre problemele catedrei ( aprovizionarea cu carte  si presa romaneasca, situatia catedrei in plina reforma a invatamantului din Ungaria, situatia si structura studentilor catedrei),sustinute  de prof. dr Miskolczy Ambrus, seful catedrei, si de semnatarul acestor randuri, au oferit ocazia unui schimb pragmatic de opinii si de propuneri pentru o mai sustinuta si concertata actiune de sprijin efectiv a catedrei. Cu aceasta ocazie deosebita, presedintele a oferit, in mod simbolic, carti de literatura romana clasica si contemporana, din cunoscuta editie „Pleiade” a Academiei Romane, (Eminescu,Creanga, Caragiale,Marin Sorescu), precum si tratatul academic de Istorie a Romanilor.

     Alt centru deschis spre comunitatea romaneasca din Ungaria este Seghedinul (Szeged), cu scopul formarii cadrelor pentru scolile romanesti din Ungaria, indeosebi cele din mediul rural. Desprinsa din Scoala Superioara Pedagogica de la Budapesta, infiintata in anul 1945-1946, Scoala Superioara de pe malul Tisei se inaugureaza catre anul 1955, cand absolventi de Budapesta ( Catedra de romana de la ELTE) intra ca proaspeti asistenti la noua catedra, prof. Mihai Cosma ( lingvistica), Vancea Vilmos ( literatura si metodica), Gh.Petrusan ( istoria literaturii romane). Catedra nou infiintata incepe practic sa se implice in toate activitatile comunitatii, dincolo de sarcinile exclusiv didactice. Redacteaza  primele manuale si programe de limba si literatura romana pentru invatamantul gimnazial, sustin conferinte de metodica si specialitate pentru pregatirea profesorilor.

    Nivelul pregatirii educatoarelor si invatatorilor de nationalitate este asigurat de o catedra de specialitate, infiintata  dupa 1980 la Institutul Superior din Debretin. Ulterior aceasta sectie trece in sarcina Institutului de educatoare si invatatori din Szarvas, unde functioneaza si astazi.

     Cum ne vom ocupa separat si in detaliu asupra celor trei forme de organizare a scolii superioare romanesti, dezvoltam aici cateva  aspecte din istoricul catedrei de la Budapesta, cu partea de contributie a profesorilor care au trecut pe aici, urmand ca in partea a doua sa vorvim de catedra din Seghedin si,in fine, despre catedra din Szarvas. Oameni, fapte, idei, cursuri si seminarii, studenti, vor forma obiectul materialelor noastre despre invatamantul superior romanesc din Ungaria

        1.Catedra de romana, Universitatea „Eotvos Lorand” (ELTE), Budapesta

Facultatea de Stiinte Umane s-a implicat pentru infiintarea Catedrei romane si a anuntat concurs pentru posturile de profesor. Din 20 decembrie 1862, este numit ca profesor onorific  Alexandru Roman (1826 – 1897), profesorul de gimnaziu de la Oradea si Beius, cunoscut in egala masura atat de Academia Romana cat si de cea maghiara. La conducerea catedrei au urmat pana la sfarsitul secolului  Ioan Ciocan (1850 – 1908) si  Iosif Siegescu (1873-1931).

      Avand si pozitia de reprezentanti dietali  din partea unor districte romanesti, Al. Roman si Iosif Siegescu au ridicat in parlamentul de la Budapesta nenumaratele probleme ale comunitatii. Al. Roman reprezenta un teritoriu din judetul Bihor, I.Ciocan a reprezentat de mai multe ori teritoriul Nasaud, iar I. Siegescu a fost ales pentru prima data in 1909, apoi a doua oara in anul 1910, pentru a reprezenta sectorul Oravitei. Ca membru al Partidului Muncii, a ramas harnic membru al Senatului pana la desfiintarea acestuia in octombrie 1918. In decembrie 1926, pe lista partidului unitar, a devenit senatorul adjunct al cartierului nordic al Pestei.           

    Una din cele mai bogate si mai complexe activitati ale lui Al. Roman a fost in domeniul publicisticii. Mai ales prin revistele politice Concordia (1862) si Federatiunea (1868)ori publicatiile din alte reviste (Bucovina, Gazeta Transilvaniei, Nationalul, Familia, Tribuna), ca si in activitatea sa guvernamentala,  el a slujit interesele sociale si nationale ale poporului roman, a dat voce problemelor si dorintelor comunitatii romane din Ungaria. Din cauza atitudinii sale razboinice fata de puterea guvernamentala, Roman a avut parte de mai multe procese de presa, fiind chiar condamnat la inchisoare.

Aparitia revistei Concordia a fost un moment important in istoria culturii romane. A fost intaia revista romaneasca care a aparut tiparita in intregime cu litere latine. In coloanele sale, Roman a urmarit cu atentie desfasurarea vietii politice romanesti. Sustinea recunoasterea diplomatica a Romaniei si sustinea politica evolutionista a domnitorului Al.I. Cuza. Literatura era prezenta in paginile revistei prin poezii patriotice sau de dragoste, scrise in general dupa modelul popular de Al. Papiu Ilarian, C.D.Aricescu, Vasile Bumbac sau alti poeti, insa in echipa Concordiei erau prezenti si poetul si publicistul Iosif Vulcan, publicistul brasovean George Baritiu, poetul D. Bolintineanu si altii. Roman publica sub pseudonimul Catone Censoriul pe care il folosea si in revista sa Federatiunea, intemeiata cu scopul de a -i incuraja pe guvernamentalii romani eminenti ca I. M. Moldovan. Titlul revistei a devenit simbolul politicii in care credea si Roman, mai precis ideea de stat federal fata de imperiul Austro-Ungar. In linii mari, scopul Federatiunii era asemanator cu cel al Concordiei, insa metodele de lupta si drumurile alese de acestea prezinta mici diferente. Aceasta orientare radicala din punct de vedere national si social a putut fi mentinuta si realizata doar prin calitatile neobisnuite ale membrilor colaboratori.

Si I. Siegescu s-a ocupat de publicistica. Articolele sale apar in Budapesti Hirlap, Esti Ujsag, Katholikus Egyhazi Kozlony si in Kozsegi Kozlony. Tematica sa atinge printre altele marea schimbare din 1850 care afecteaza biserica greco-catolica romaneasca, scrierea cuvantului „roman” in lingvistica maghiara, influenta literaturii maghiare asupra literaturii romane de la sfarsitul sec. XVIII., inceputul sec. XIX.

  Cel mai controversat sef de catedra, Iosif Siegescu, care a fost nu numai senator in guvern, ci si cenzorul tuturor colegiilor profesorale din Ungaria care aveau drept limba de predare limba romana, a fost privit de romani drept „renegatul care a intors spatele tarii”,  iar in ochii intelectualitatii maghiare  „slugarnicul lipsit de talent”,  estre autorul catorva opere . fara prea mare importanta stiintifica..

Antologia sa numita Unirea sfanta a romanilor din Ungaria (A magyarorszagi romanok szent unioja) care a vazut lumina tiparului in 1896,  cerceteaza din punct de vedere social si politic efectul unirii asupra bisericii si a poporului roman. Opera sa aparuta in 1897, Mitropolitul Dosoftei ca poet (Dosoftei metropolita mint kolto), vorbeste despre acel Dosoftei a carui opera a ramas necunoscuta in Ungaria pentru mult timp, cu toate ca filologii si istoricii literari romani  au remarcat-o de mult.  Istoria ortografiei romane (A roman helyesiras tortenete) apare la Budapesta in anul 1905 si urmareste in paginile sale schimbarile prin care trece scrierea in limba romana.

         Dupa Al. Roman, I. Ciocan si I. Siegescu in istoria catedrei de limba si literatura romana au loc mari schimbari calitative. Prin activitatea lui Carlo Tagliavini si Tamas Lajos, catedra intra in spatiul filologiei internationale. Dupa moartea lui Roman, numarul profesorilor creste. In anul 1897 Asboth Oszkar (1852 – 1920), Mika Sandor (1859 – 1912), Alexics Gyorgy (1864 – 1936), iar in 1905 Iosif Popovici (1876 – 1928) vin la catedra.

Asboth Oszkar (1852 – 1920), slavist renumit, intemeietorul slavisticii maghiare, si in cadrul acestora, al cercetarilor lingvistice ruse, a condus Catedra Romana,imedsiat dupa moartea lui Al.Roman, in primul semestru al anului universitar 1897/98 unde preda cursurile intitulate Influenta slava asupra limbii romane si Sistemul consonantic al limbii romane.

Mika Sandor (1859 – 1912) a fost mai intai de toate istoric. A fost cunoscut mai ales prin cercetarile sale asupra evului mediu si a istoriei Ardealului. La Universitatea din Pesta a sustinut cursuri de istorie a Transilvaniei in timpul razboiului de treizeci de ani, despre Bethlen Gabor si razboiul de treizeci de ani, Transilvania in timpul lui Bathori Gabor, Formarea Pricipatului Transilvanean, Constitutia Principatului Transilvanean, Relatia Principatului Transilvanean cu Poarta.

Alexics Gyorgy (1864 – 1936) lingvist, istoric literar, etnograf, este conferentiar la Universitatea din Pesta in 1897, apoi dupa a munca stiintifica de mai mult de 20 de ani, devine profesor conferentiar eminent. Alexics Gyorgy este membrul Asociatiei Etnografice Maghiare (Magyar Neprajzi Tarsasag). Fata de precursorii sai, atat in cursurile, cat si in opera stiintifica foloseste cele mai noi rezultate stiintifice.Preda: studii de dialectologie romana, despre cele mai vechi documente ale limbii romane, Originea si istoria cuvantului „vlach”, Originea limbii romane, Istoria limbii romane pana in sec. XVI, Relatia limbii romane cu latina si celelelte limbi neolatine, Categorizarea elementelor straine din limba romana, Terminologia crestina a limbii romane, Influentele lingvistice romano-maghiare, Influenta limbii romane asupra limbii maghiare, Influenta limbii maghiare asupra limbii romane, Istoria dictionarelor romanesti, Poezia populara romana, Lucrari critice din aria literaturii si lingvisticii romane, Explicarea diplomelor slavo-romane, Literatura romana in sec. XVI si XVII, Cronicari romani, Literatura manuscriselor vechi romanesti, Diplomele bulgaro-romane, Poezia lui Alexandri Vazul, Poezia lui George Cosbuc, „Junimea” si „Convorbiri literare”, Literatura romana in sec. XIX, Istoricul gramaticii romane, Fonetica romana, Morfologie romana, Sintaxa romana si Semantica romana.  Alexics a scris numeroase articole pe teme lingvistice, literare si etnografice in reviste stiintifice maghiare, romanesti, austriece si germane. Pentru gimnaziile maghiare,  in care se preda limba romana a scris Gramatica limbii romane (Bp., 1892), carte care a aparut in mai multe editii. In 1897 la Budapesta apare opera  Polenul trandafirului salbatic (Vadrozsapor), in care cerceteaza influenta poeziei populare, mai ales a baladei, asupra literaturii maghiare. In volumul doi al Istoriei literaturii universale (Egyetemes Irodalomtortenet), aparut in editura lui Heinrich Gustav la Budapesta in anul 1905, scrie istoria literaturii romane, care apare si in limba germana sub titlul Geschichte der rumanischen Literatur (Leipzig, 1906). Volumul sau Istoria literaturii romane (Roman irodalomtortenet) scris in limba maghiara este recunoscut atat de romani (Samanatorul, 1905) cat si de partea maghiara (Egyetemes Philologiai Kozlony, 1905).

Cele mai importante scrieri ale sale aparute in limba romana sunt: Texte din literatura poporana romana (Budapesta, vol. I. 1899, vol. II. 1913) si Pagini din trecut. Cum s‛a propoveduit unirea in partile bihorene? (Sibiu, 1903). Studiile sale au fost publicate in Convorbiri literare, Luceafarul, Sezatoarea, Revista din Iasi si alte reviste romanesti.

Urmatoarele opere sunt de asemenea legate de numele lui Alexics Gyorgy: Lexicon linguae Hungaricae aevi antiquioris (Arad, 1888), Romanii (Romanok, Bp., 1905), Cartea de cantece a lui Szegedi Gyorgy in traducere romana din sec. XVI (Szegedi Gyorgy enekeskonyve, XIV. szazadbeli roman forditasban, impreuna cu Sztripszky Hiador, Bp., 1911), Povesti populare romanesti (Roman nepmesek, Bp., 1912/13, 2 volume), Dictionar de buzunar maghiar – roman cu cele mai importante cuvinte (Magyar – roman zsebszotar a legfontosabb szavak osszeallitasaval, Schidloff liliput Zsebszotarai, Bp., 1917), Dictionar de buzunar roman – maghiar si maghiar – roman cu cele mai importante cuvinte (Roman – magyar es magyar – roman zsebszotar a legfontosabb szavak osszeallitasaval, Schenk Gyakorl. Zsebszotarai, Bp., 1917), Romana (Roman, Rozsnyai Nagy Nyelvtanai, Bp.). De asemenea a alcatuit o gramatica maghiara pentru cei care doresc sa isi insuseasca aceasta limba fara ajutorul unui profesor cu titlul: Gramatica maghiara. Manual practic de invatamant pentru autodidacti (Bp., 1942).

Iosif Popovici (1876 – 1928) a fost un lingvist cunoscator a mai multor limbi, totodata expert in fonetica, cercetator al dialectelor, filolog, etnolog. In 1900 isi da doctoratul la Viena din filologie clasica si filologie comparata indo-germana. Titlul tezei sale este Principalele caracteristici ale celor mai vechi cuvinte imprumutate din slavona de limba romana (Einige der Hauptkriterien der altesten slavischen Lehnworter im Rumanischen). In 1905 pleaca din Viena pentru a ramane ca  si conferentiar la Universitatea din Pesta. Tine urmatoarele cursuri: Gramatica romana, Fonetica limbii romane, Istoria literaturii romane, Limba romana in sec. XVI, Limba romana populara in sec. XVII, Exercitii stilistice romanesti, Dialectul limbii romane din Istria, Dialectologie romana, Literatura povestilor populare romanesti, Poezia populara romaneasca (produse epice), Poezia populara romaneasca (Satira), Limba romana pentru incepatori.

Atat timp cat a avut domiciliul la Budapesta  a luat parte la miscarile culturale romanesti de aici, a tinut discursuri, prelegeri si a publicat articole in reviste maghiare si straine. In anul 1906 a fost unul dintre colaboratorii revistei Lupta alaturi de cativa publicisti romani mai importanti ca Onisifor Ghibu, renumitul publicist si profesor al universitatii din Cluj, care i-a fost si student. Dintre numeroasele articole stiintifice publicate intre 1901 si 1928 in limbile romana, maghiara, franceza, italiana, germana si slavona as dori sa amintesc doar cateva: Din pragul cumunitatei romano-slave (Transilvania, 1902), Cercetari experimentale asupra pronuntarii in limba romana (Recherches experimentales sur une prononciation roumaine, La Parole, Paris, 1902-1903), Furtul fetelor in poezia populara romana (Drapelul literar, Lugoj, 25 dec. 1904. 2-4), Dialectele romane (Transilvania, 1904), Dialectul muntenilor si padurenilor din comitatul Hunedoarei (Die Dialekte der Munteni und Padureni im Hunzader Komitat, Halle, 1905), Poezia populara romana, vol. 1, Bocetele romanesti (Oravita, 1908), Dialectele romane din Istria (2 vol., Halle, 1909-1914), Jertfa zidirii la romani (Transilvania, 1909), Palia de la Orastie (Bucuresti, 1911), Doua tiparituri romanesti din sec. XVI: (Ket XVI. szazadbeli roman nyomtatvany, Magyar Konyvszemle, 1913.106-112), Pronuntie bulgara (Une prononciation bulgare, Cluj, 1921), Fiziologia vocalelor romanesti a si i (Cluj, 1925), Ortoepia si fonetica (Cluj, 1923), Alexandru Petofi (Bucuresti, 1923), Problema scoalelor minoritare din Ardeal si Banat (Cluj, 1925), Abatele Rousselot creatorul foneticii experimentale (Cluj, 1926) si Einige Bemerkungen uber die serb-rumanischen Lehrworter, (Slavia, VII: 1928, Praga). In manuscris pot fi citite: Nazalizarea in romana, Campul auditiv la surdo-muti si Diftongii romanesti.

Sulica Szilard (1884-1945?) istoric literar, expert al romanisticii, profesor universitar, din toamna anului 1927 a ocupat functia de profesor adjunct la Universitatea de Stiinte din Pesta. Castiga titlul de profesor conferentiar din limba si literatura romana in 1938. In a doua jumatate a anului universitar 1927/28 si in primul semestru al anului 1928/29 tine cursurile: Istoria literaturii romane in prima jumatate a sec. XIX, Influenta lui Klein, Sincai si Maior, Gramatica limbii romane, Alcatuirea cuvintelor in limba romana, Teatrul romaneasc si dezvoltarea literaturii dramatice. Urmareste aparitia si dezvoltarea teatrului romanesc in operele sale : Rolul Ungariei in dezvoltarea culturii teatrale si muzicale romanesti (Magyarorszag szerepe a roman szinhazi es zenei kultura fejlodeseben, Magyar Szemle, 1929, vol. VII, 136-146) si Arta teatrala romaneasca (Roman szinjatszas, Bp., 1931). In studiul sau Influenta literaturii si culturii maghiare asupra literaturii si  culturii romane (A magyar irodalom es müvelodes hatasa a roman irodalom es müvelodes fejlodesere, Szeged, 1937) urmareste influenta maghiara in cele mai vechi documente ale limbii romane de la sfarsitul sec. XV pana la inceputul sec. XVI (Codicele Voronetean, Psaltirea Voroneteana, Psaltirea Scheiana). Dintre operele sale urmatoare mai merita sa fie amintite: Istoriografia si stiintele istorice ajutatoare din Romania (Tortenetiras es torteneti segedtudomanyok Romaniaban, Bp., 1926), Situatia limita a Bibliotecii Universitare din Szeged (A Szegedi Egyetemi Konyvtar valsagos helyzete, Szeged, 1939), Stiinta si dragoste. Despre sarcinile Catedrei de Istoria Literaturii Romane din cadrul Universitatii din Cluj (Tudomany es szeretet. A Koloszvari Egyetem Roman Irodalomtorteneti Tanszekenek feladatairol, Cluj,, 1942) si Psihologia plagiatorului modern (A modern plagizator lelektana, Cluj, 1944).

                                                                                                                                                        CORNEL MUNTEANU