metamorfoza florii in imitatie de copac...
asta sa fie tot?

faca-se atunci voia anexei timpului!
am un dor nedescoperit la inima
cat de departe sunt orele...

iradierea unui gand
epopeea copitelor ce ne-au retezat
din crezul durerii
esti aici iubito, in sfarsit vom ramane pacat
rapesc ideea de pe coapsa ta
arata-ti sarutul taiat

pe sparta sangerare a unei chemari
elful s-a arborat fara imn

jucam acelasi joc
urlu de patimi si de frunze sufocate
gangurind de vise!
uita-ma sau iarta-ma sau pierde-ma
la tot ce vrei corespondent
asculta-ti degetele paralitice
redau forma-ti in simtire
alungit dupa incestul tau.

totusi cand imi lipsesti sunt sanul tau
ascuns in vant de vene.

Acrostih realizat in cadrul intalnirii Cenaclului "Acrostih" din 29 martie 2006: Cristina Coman, Diana Petrehus, Madalina Onea, Ioana Barle, Bogdan Nistorica, Nicu Stef, Mircea Crisan, Bogdan Groza

___________________________________

Marturiile unui semizeu

Nicu Stef

-multumesc celor ce-mi acorda 15 minute din existenta -

Obscuritatea patului ma face abject , rau nu praful oniric ale carui particule falfaie dintr-o parte intr-alta a camerei ori geamul translucid inghetat de recele strazii.Ador aceste batai ce ridica eul , privite drept placeri anodine pentru orice ins afabil sau incarcat de convin
geri nonsinistre ; nu sunt perene ci doar instincte ale voluptatii de scurta durata. Patul e
stramb iar patura de-abia mi-acopera picioarele – acum observ ca unghiile n-au mai supor
tat asfixierea si prin ciorapii moi , udati cu putrezime au sculptat gropi santuri de libertate
.Ciudat cum anumite parti din organism se pot adapta intr-un mod cat se poate de sobru la
conditiile cele mai impropri vietuirii.Daca ar fi sa fiu o bucata de carne m-as face mana ca sa simt simtirea sa vad sfortarea , nu de alta dar m-as simti om. Sute , zeci de cadrane
albe se perinda pe tavanul anost , mancat de igrasie ,fiind reflectate de nebunia undelor de viata , creeaza zapaceala privindu-le insistent , innegrind retina. Mai bine sa sfarm perina cu ceafa si sa inched ceea ce unii numesc parti de patos ,hranite de anii lumina.

eram si eu candva prunc si obisnuiam sa dau cu pietre si palme. Gradina era plina de cruci ,iar la usa samburi. Mama ii culegea cu o carpa neagra ; ferestrele lipseau de-ai fi zis ca nu e casa , e o hala ,un abator de samburi. Alta data faceam baie in vascozitati de-
un mov animalic a carui curs trecea si prin spatele casei, copiii mi-aruncau pietre imi ziceau sa le prind. Nu puteam prea multe , scapau din mana.

m-a vazut susceptibil bara metalica ce-mi imprejmuieste patul si mi-a stins doua-trei degete cu cateva grade minus. Abia asteapta sa ma vada descompus , incarcat cu CO²
sa fuzionez cu ea sa fim unul . Inca nu asta ,mai incolo .Acum astept sa ma inveseleasca
batranul de alaturi cu versuri infantile, de un realism existential sublim dar in acelasi timp
dement:
imi arde iubita pe rug
de ciuda
ca nu i-am facut trotuar
pe strada inimilor induplecate
sau:
sa-mi vad dusmanii spanzurati
in fiecare spin al lamaiului uscat .

imi plac povestile lui ilare ,cu totusi ca sunt de un caracter desuet. Preferata mea e cea cu
batranul profesor de literatura care dupa ani grei de casnicie cu o ziarista , realizeaza ca singura discrepanta dintre el si ea e chiar propria lor relatie --- ziarista facea munca asidua la revista Tragerea , iar o data a trebuit sa scrie un articol despre rostul barbatului in familie . Citez:
<Ca un nimic scuipat adanc intre ochi, restul unui cap ori a ceva este acela de a avea
rost ,caci daca rostul nu si-l are atunci el nu e , nici n-a fost>.Artista . Tipa credea ca atitu
dinea lui glaciala din ultima vreme se datora acestui fapt , dar nu aceasta era cauza --- la batranete femeia a refuzat sa-i mai spele hainele. Dupa zeci de framantari futile si un imbold dat de un elev care la intrebare cine a scris poezia numita Leoaica ca si femeia ,i-a zis probabil o femeie , in ziua respectiva si-a strangulat iubita cu un cearceaf . S-a sinucis si el , nu inainte de a lasa un mesaj posteritatii:
Acceptiunile mele sunt singurele riduri pe care viata mi le-a dat .
nu stiu sigur daca e sau nu fictiune , dar un lucru e cert atavismul individului e ereditar
– la unii are un mod de manifestare acut , evident inca din primii ani , in schimb altii il
pastreaza sub un covor ori sub stern asteptand lovitura inexorabila care sa dezlantuie ceea
ce omul nu pretuieste. Zicea ca stie mai multe insa de fiecare data nara aceeasi poveste .
Acum nu mai vorbeste cu mine , cu nimeni a trecut in monoton. Isi tine mereu ochii des
chisi spre tavan , iar gura semideschisa. Il inteleg e o noua poveste ,una a tacerii.

culcat pe jos, un om cu palton sidefiu , rupt la maneci ,ridica ostentativ o sticla si-mi spune sa ma apropiu . Abia acum ii vad fata .E tata . Un soc fizic. O bucata mica din ta
vanul scorojit m-a lovit in nas. Sesisez pete sangerii pe piept si ca patura nu e la locul ei – e sub patul batranului. Meditatiile umane se reduc la diminuari ale constientului fizic .
Acest lucru e valabil si pentru tanarul din partea cealalta a camerei care acum zace sub pat cu un deget acoperindu-si ochiul drept .De meserie a fost student asa mi-a zis batranul
, iar in viata singurul sau esec a fost femeia. A zis ca ma uraste si mi-a facut o adevarata
nonapologie a individului eu. O repeat de fiecare data cu mult patos de parca i-as fi fost nevasta . Se navalea asupra mea cu vorbe cat se poate de ignobile , injuraturi cu caracter inovator menite a fi introduce in DEX. Numai inceputul era inteligibil , restul se pierdea
in van , in lacrimile batranului care nu le suporta , in molozurile adunate sub unghiile mele . Am ajuns la un acord cu praful – statica e inutila ,ineficienta ,dinamica e cea care acapareaza ambitiile voluptatii . Mai bine sa va transmit simtirile sale , demne de un lirism infam combinate cu furia putintei :
<>Sa-ti iei tu toate mamele pe care le ai si sa-ti faci tampon in zonele axiale
caci numai din cauza ta tenebrul abunda in camera . Eu stiu ca boul din tine ne va face o surpriza nu acum ,mai tarziu ,dar sa nu ..<>
restul cum am zis e sub perdea . Am avut un prieten care se autointitula sugestiv porc, poate ca aveam un nas de bou dar intregul aspect fizic nu mi se concretiza in acest animal . Dar de cand e jos m-a scutit total de efervescenta sa . As zice ca mi-e dor sa fiu bagat in seama – afinitatea omului de a intra intr-un cerc compact , nevoia polaritatii ceva de genu asta. Am ajuns un minim, un cub gol . Macabrul mi se asterne sub maini , impins de dungile tavanului , iar un fior acru arde picioru . Vag. A trecut brusc. Patul imi adulmeca bucatile de apa scurse de pe crestet .Vicleana podeaua atrage ochii piezis , scurtandu-le existenta , aducandu-i la stadiul de non-function.

ma strangea mama de mana. Ahh dulce reminiscenta. Tata imi aranja bretonul .Poze care tind spre a fi stari pentru cel caruia fiinta ii e sublimata , adevarate pro-deliruri care marcheaza certitudinea lui a fost. In ebraica nu exista verbul a fi – o asertiune in deplina
concordanta cu propriul meu.

adio concret!adio tot ce esti tu ! Si ‘Musca metalul din mine / ca iepurele de varza’ (batranul). Ciudate ineptii debitate de materia veche transpusa acum in mine ce rupe ca o salbatica ,ridicand astenia la mod de existenta –lamentatii – nu sunt loc de ele nici macar pe incrustaturile betonului .Gata cu evolutia ,hai sa involuam ca bine zicea batranul : ce-i vechi ii bun ! Sa fim nisipul propriului nostru ochi ,pistilul florii de nu ma uita ,muschiul carnos al fiarei imbibate de izul forestier ,ce mai –sa devenim normali. Nu totul tine de voiinta , exista automatisme pe care convingerea nici cum n-o poate sedimenta in alt loc , intr-o alta hala a neputintei.

si iarasi vad cum acelasi praf cu aceleasi oscilatii nonconformiste diminueaza sfera nimicului , spargand corzile spiritului , lipsindu-l de membrana . Crapaturile verzi gri intunecoase isi fac loc pe peretele mucegait din fata mea , etalandu-si tabloul balzacian fara nici o retinere . Nu incap intre ele– o ciuda efemera ca pana si cele mai mici chestii isi au insemnatatea lor –nu ma vor ,sunt in numar de n par deci perfecte ,cu mine doar perfectibile .Abia acum observ ca podeaua nu se are cu nici unul din celelalate 5 planuri
ale incaperii .Doar patul stie de cand e asa suferinda , poate din cauza lipsei de imponderabilitate pe care entitatile i-au sustras-o deliberat , in momentul in care si-au gasit rostul intre acesti pereti morfizi. Niciodata mintile nebune nu vor ajunge la un acord comun , o tendinta menita sa micsoreze gravitatea actului. Asa ca d-le pat asta-i scuza mea ,e lovitura pe care ti-o dau nu din rautate , ci ca o dovada a atasamentului , a inariparii exacerbarii , o scurta mangaiere a sustinerii . Iertare tie si celor inchisi in covalescenta ternului.

s-a inmuiat umoarea , aducand binemeritatele ofrande neputintei – inapoieri ale eului , reveniri la stadiul mono .Pacat de tine praf oniric– nu ti-am dat ocazia insusirii– ,de tine batran –abia acum sesisez ca valorile se apreciaza nu dupa firul snobic dupa simt–,de tanarul meu – acum iti inchin lacrimi, atunci nu–, de voi pereti –m-ati suportat pastrandu-va calmul rece. Multumesc mamei , tatei – nu actualul e important ,primordialul. Fiecare cu epilogul sau , cu maniera proprie de indobitocire ori de elevare. Si mana lasata pe metal adulmeca spiritual nefiintei , o jubilatie a lui nu este . Totul se devoreaza inaltat apoi pe altarul neintelesului–verdele se inchide– nici un punct , o simpla foaie alba.

/ Scrisul e o forma a rugaciunii/
(Kafka)