„Revolutia”, dupa 16 ani

In inclestarea entuziast botezata „Revolutie” (singura televizata in direct pe intreg mapamondul, ca aselenizarea lui Armstrong pe Luna), un maramuresean, participant direct la controversatele evenimente, isi face curaj sa recunoasca: a fost cusut cu „ata alba”. Unul dintre „croitori” a fost ex-presedintele Ion Iliescu.

Lectorul universitar Ilie Gherhes afirma ca evenimentele din 1989 pot constitui singurul curs pe care poate sa-l predea la persoana intai. Experienta sa de revolutionar este cu atat mai lamuritoare, cu cat detine in prezent functia de presedinte al Societatii de Stiinte Istorice, filiala Maramures. In ’89, Gherhes avea 27 de ani, era student in anul IV la Filozofie-Istorie si muncea pe santierul de la Casa Poporului.

21 decembrie

„Se organizeaza un miting la care vreau sa merg, dar un muncitor faiantar din Giurgiu imi spune sa raman pentru ca acolo o sa se traga. Stia asta de la fiul sau, care era capitan. Plec, insa multimea se retragea. Explodase un subsol si mii de oameni s-au calcat in picioare din cauza panicii.
Seara ies sa vad ce se intampla. Aveam barba pentru ca murise tata, insa era periculos, pentru ca exista falsa premisa ca in acea perioada nu purtau barba decat ungurii si cei care erau impotriva regimului. Nu pot sa ajung in Piata Universitatii, pentru ca in dreptul cofetariei Scala stau scutierii. Aici am parte de o scena de care mi-a fost rusine dupa mult timp. In intersectie s-a incropit Hora Unirii. Sute de oameni ne uitam la 20 de amarati care danseaza. Aud langa mine discutia a doi tineri imbracati elegant. Ea ii cere sa intre in hora, iar el ii raspunde: nu ti-e rusine? Sunt niste derbedei, noi suntem altceva! In clipa aceea am un soc si ma intreb cu cine sunt? Intru in roata, iar apoi revin in acel loc. Un subofiter ma trage deoparte, ma prinde de barba, ma scuipa intre ochi si ma intreba vulgar ce caut acolo. Vad o duba. In momentul acela am fost atat de las, ca am vorbit cea mai perfecta limba taraneasca din Petrova. Ii spun ca nu stiam ce-i acolo, ca vin de la lucru, ca sunt muncitor necalificat, ca am copil de doua luni acasa si ca m-am dus chemat de un coleg. Daca faceam pe eroul eram dus la inchisoare. In final, mi-a dat drumul si am plecat spre casa.”

22 decembrie

“Merg la serviciu, dar nu mai lucra nimeni. Aveam o bucurie teribila, gandindu-ma ca vad si traiesc istoria. Il vad pe Sergiu Nicolaescu si ii spun colegului de langa mine uite, mai Ene, acum sa faca Sergiu Nicolaescu un film istoric! Lumea se aduna spre Piata Palatului, dar la intrare stau cordoane de militieni, securisti si militari. Militienii fac gesturi obscene, multimea raspunde. Dintr-o data, militienii se duc in spatele trupelor MApN. S-a anuntat sinuciderea generalului Milea, ministrul Apararii Nationale (azi sunt ferm convins ca a fost impuscat, pentru ca nu a dat ordin armatei sa traga in popor). Se striga Jos tiranul! Jos Cizmarul!, dar nimeni nu exclama Jos comunismul! Vin tancuri de pe care se vorbeste la megafon. Urc si eu. Strig Maramuresul e cu voi!
Se anunta din balconul Comitetului Central (CC) ca teroristii au dat drumul la gaz in piata si sa nu aprinda nimeni nici o tigara. O jumatate de ora nu a fumat nimeni. Incredibil cat era de usor de manipulat multimea! Apoi se anunta ca se dau arme tuturor celor care prezinta buletinul si nu peste mult timp vine altcineva in balcon si spune ca toate armele trebuie depuse pe scarile CC. Incremenesc. Vad subofiterii armatei romane ca depun armele, stiind ca “niciodata nu ai voie sa dai arma din mana”. La ora 16,31 se anunta demisia Guvernului. Se intuneca.
Incepe sa se traga. Fugim. Nu moare nimeni. Revenim in acelasi loc. Este simulare! Aud: e nevoie de voluntari la Radio! Ma alatur unui grup, dar dupa cativa pasi vad trasoarele albe. Stiu luminile si puterea trasoarelor de tanc din armata. Ma pun pe burta si merg taras din Piata Palatului si pana in Cismigiu, fara sa-mi ridic nasul din pamant mai mult de 5 cm. Langa o cofetarie cade langa mine un balcon si ma conving ca se trage cu adevarat. Ajung in Cismigiu, dar nu inteleg din cate parti se trage. Totusi, ma indrept spre Radio, pentru ca nu stiu unde altundeva sa merg. Incepe sa se traga dintr-o gradinita. Gloantele sar pe asfalt ca grindina. Ma bag dupa niste porti, ma rog lui Dumnezeu… Plec spre Gara, spre casa. Nu te duce in Piata Universitatii, se trage si e plin de sange!, imi spune cineva de pe strada. Apare o masina alba si incepe sa se traga dupa noi. Sarim dupa un gard. Ma tem de toate masinile. De langa o biserica vad niste tanchete, care trageau in tot ce misca. Nu stiu cum am ajuns acasa.”

23 decembrie

“Plec spre Arcul de Triumf cu cativa vecini. Se aud focuri de arma dinspre zona Primaverii. Cineva vine la noi si ne spune: am pusti! Trebuie sa mergem sa eliberam casa lui Ceausescu din Primaverii. Aratam buletinul si primim arme. Ne-am adunat vreo 20 si pornim. Unuia dintre noi i se descarca arma. Ne aruncam pe burta intorcand armele spre el. Il ducem intr-un parc pentru executie, ca-i terorist. Ma simt puternic pentru ca sunt cu ai mei si strig sa nu-l omoare, sa vorbim mai intai cu el. Se vedea ca-i tanar. Il intreb cati ani are si raspunde 17, sa traiti! Va dati seama? Avea 17 ani, nimeni nu l-a verificat cand i-a dat pusca, iar cel de langa mine era sa-l execute! Si ar fi fost erou, pentru ca a executat un terorist! Ne-au luat pustile si am ramas la Arcul de Triumf.
O masina a garzilor patriotice aduce incatusat un tip inalt, solid, cu pardesiu gros. Prototipul securistilor. L-au adus sa ne arate ca au prins un terorist, dar cei stransi acolo am inceput sa aruncam in el cu ce aveam la indemana. Eu dau cu o piatra, iar masina reuseste sa se indeparteze.
Seara apare o raba care-l aduce pe Ianos Fazecas, omul de incredere al lui Ceausescu de la CC. Il cunosteam de la Casa Poporului. Este dat jos de pe masina. Ne napustim asupra lui. Garzile isi pun pustile peste el, sa-l protejeze, dar cu toate astea a primit multe lovituri. Eu m-am bagat pe dedesupt si i-am dat un pumn in burta gandindu-ma cum contrasta cu muncitorii de pe santier, din moment ce avea dantura de aur”.

“Totul e o facatura”

“In 24 si 25 am ramas in apropierea casei. L-am auzit pe un maior pe care il cunosteam ca totul e o facatura, dar nu am crezut ca a fost ceva pregatit pana in 28 ianuarie. Atunci a fost un miting pro FSN. Iliescu, Roman si Mazilu au urcat noaptea pe TAB-uri si toate reflectoarele erau pe ei. Ne spuneau ca s-ar putea sa fim impuscati, ca teroristii nu au fost prinsi. Se putea trage din mii de locatii din zona. Atunci m-am gandit ca ei au stiut totul. Am vazut ca lui Iliescu nu i se intampla nimic. Stiam ca iesise in foarte multe locuri periculoase. In plus, TVR a transmis in direct din Piata Palatului, in conditiile in care erau atatea modalitati sa se intrerupa emisia. Interesant ca acei fanatici care au tras in noi nu au facut nimic sa impiedice transmiterea mesajului in restul tarii. Deci, daca cineva ar fi tinut cu Ceausescu, era logic sa traga in cei de la TVR. Sunt lucruri ilogice...”

Ilie Gherhes: „Iliescu, funebrul arhitect al Revolutiei”

“Sunt ferm convins ca Revolutia a facut parte dintr-un plan mai larg si ca principalul ei arhitect funebru este Iliescu. A fost lovitura de stat in cea mai perfecta organizare, cu sustinerea rusilor. Asta pentru ca Ceausescu ar fi spus ca ar ridica pretentii asupra Basarabiei. Daca ar fi cerut-o public, aparea pretextul si s-ar fi iscat un scandal international intre cele doua blocuri: socialist si capitalist. E crunta istoria lui Iliescu. De ce au mai murit oameni si dupa 25 decembrie, din moment ce stia ca a preluat puterea? L-au avut pe Ceausescu, de ce l-au lasat sa se ridice de pe aripa palatului? Eu il banuiesc pe Iliescu de o dorinta de a face Revolutia mai glorioasa. La 6 luni de la Revolutie m-am dus in cimitir, sa vad mormintele sotilor Ceausescu. Pe mormantul ei erau 7 garoafe, iar pe al lui era un strat de flori de cel putin o jumatate de metru.”

________________________________________________________________________________________________

Aparitii editoriale

Va aparea în curand cartea “Maramuresul la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial (23 august 1944 – 9 aprilie 1945)” semnata de lectorul universitar Ilie Gherhes presedinte al Societatii de Stiinte Istorice filiala Maramures si Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Judetene “Petre Dulfu”. Lucrarea îsi propune sa se autosustina printr-un numar de 50 – 60 de documente, în majoritate inedite chiar si pentru cititorul avizat de istorie. De asemenea, se doreste sa se epuizeze astfel un moment de dramatica istorie contemporana a Maramuresului, aruncand proiectii de similaritate si asupra perspectivelor ce erau rezervate si zonelor Baia Mare si Satu Mare.
Fantosa speculantului de oportunitati istorice numita “regimul Odoviciuc” în opozitie cu demnitatea si curajul maramuresenilor vor fi cele doua puncte de reper între care se va desfasura demersul istoric propus.