![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
|
Corespondente Promovarea tolerantei prin educatie interculturalaProblema minoritatilor etnice a fost generata de conditiile istorice care au adus pe teritoriul unei tari locuite de o populatie compact majoritara si anumite grupuri etnice diferentiate din punct de vedere al originii, obiceiurilor, limbii, traditiei de grupul majoritar. "oamenii au fost creati egali, ei fiind inzestrati de creator cu anumite drepturi inalienabile, printre care se gasesc dreptul la viata, libertate si cautarea fericirii". Astazi, libertatile fudnamentale ale omului se regasesc in aproape toate constitutiile actuale si in documentele internationale. Cu toate acestea mai exista probleme legate de intoleranta. Desi in Romānia sunt recunoscute cele trei mari principii incluse pe plan international (fiecare stat e suveran pe teritoriul sau iar drepturile omului sunt de competenta sa si trebuie rezolvate fara nici un amestec strain, principiul nediscriminarii si al egalitatii consacrat in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, traditiilor si modului de viata fiind inalienabile orice incercari de anihilare a drepturilor ori asimilare cu populatia majoritara) ca in majoritatea statelor ex-comuniste, tara noastra mai are probleme la capitolul toleranta si la punerea in practica a documentelor adoptate de Organizatia Natiunilor Unite referitoare la educarea tolerantei si respectarea neconditionata a drepturilor omului. Si cu atit mai mult cu cit ne apropiem ne integrarea in Uniunea Europeana, factorii de decizie trebuie sa-si intensifice activitatea in scopul formarii unui mediu tolerant. In mare, aceasta responsabilitate ar putea fi pusa in practica prin intensificarea colaborarii dintre cei care pot influenta societatea civila si ii pot impregna principiul tolerantei (experti, cercetatori, profesori universitari, cadre didactice, ONG-uri, autoritati locale si centrale). O mare importanta in promovarea tolerantei interetnice o are politica lingvistica a statului. Exemplul unor state ca SUA, Suedia, Finlanda, a evidentiat rolul acesteia in excluderea discriminarilor de orice fel. O realizare importanta a Legislatiei Romane in domeniul invatamintului si minoritatilor asigura dreptul partilor de a alege limba in care sa invete copiii lor la toate nivelele de invatamint. Respectind recomandarile de la Haga privind dreptul la educatie al minoritatilor nationale, in tara noastra se promoveaza in continuarea activitatea de implementare a limbii materne ca disciplina de studiu in scoala cu predare in limba minoritatilor nationale. O alta conditie importanta pentru educarea tolerantei si integrarea in societate a etniilor e promovarea unei politici de insusire si a limbii nationale si a unor limbi circulatie internationala. Insa, probabil nu ar strica nici adoptarea unui program de revizuire a mijloacelor de invatare din perspectiva multiculturalismului si a minoritatilor de orice fel, eliminindu-se eventualele stereotipii sau prejudecati negatice. Dar, pe linga aspectul teoretic al rolului educatiei in edificarea unui mediu tolerant ar fi si procesele practice de interactiune dintre diferitele comunitati minoritare si armonizarea intereselor minoritatii si majoritatii pentru a se elimina eventualele disensiuni. Asta deoarece toleranta nu inseamna scutirea minoritatilor de obligatii, iar consolidarea unei societati multiculturale armonizate presupune eforturi atit din partea minoritatilor cit si a majoritatii. O alta dimensiune importanta in promovarea tolerantei este eliminarea divergentelor de ordin politic din aceasta componenta astfel incit toate minoritatile sa aiba acces egal la functiile de conducere in stat. Insa, pe linga crearea unor conditii de acomodare a minoritatilor la mediul cultural, lingvistic si la traditiile autohtone este necesara si incurajarea pastrarii identitatii nationale a persoanelor apartinind etniilor minoritare. Fapt care poate fi realizat atit cu sprijinul cetatenilor, cit si a reprezentantilor Guvernului, organismelor europene si internationale, fundatiilor etc., care pot finanta si sustine activitati si proiecte menite sa atinga aceste obiective. Nici cadrul legislativ nu este o componenta neglijabila deoarece acesta trebuie sa se perfectioneze in permanenta pentru a elimina definitiv excluderile sociale care vin fie din partea majoritatii, fie din partea minoritatii, asigurarea accesului la o justitie echitabila si desfasurarea unor activitati de educatie civica si informare catre ambele parti. Deoarece, toleranta nu poate fi impusa ci poate fi realizata doar daca factorii de decizie locali, regionali si centrali constientizeaza necesitatea unui mediu tolerant si a unui cadru legislativ favorabil realizarii acestuia. O alta perspectiva de punere in aplicare a acestui deziderat ar fi accesul la informatii obiective si reale legate de istoria, cultura si traditiile majoritatii si minoritatilor. Fapt care ar trebui implementat in toate etapele de evolutie a unei persoane incepind cu scoala generala si continuind mai apoi la maturitate cu institutii descentralizate, fundatii etc. De asemenea, un rol important il are si promovarea dialogului in diferite comunitati interetnice, interconfesionale etc., prin care pot fi evitate eventualele conflicte sau neintelegeri. Dialogul dintre acestea poate fi mediat in special de catre organizatiile nonguvernamentale, dar si de liderii "celor doua parti" prin organizarea unor mese rotunde, seminarii etc., in care fiecare sa-si poata expune opinia modalitatilor de edificare a unui mediu tolerant si in care sa se analizeze doleantele comune sau individuale. O lacuna care genereaza inca probleme in acest domeniu ar fi lipsa unor persoane specializate sau instruite in cadrul unor programe care presupun studierea acestei practici din toate punctele de vedere. Insa datorita interesului Comisiei Europene, fundatiile si asociatiile internationale sau diferite institutii in promovarea drepturilor omului si a minoritatilor nationale prin finantarea unor activitati in acest domeniu, in perioada urmatoare probabil situatia se va remedia. Un alt aspect incurajator ar fi interesul tinerilor pentru cunoasterea unor culturi, limbi etc., si obtiunea de a urma diferite cursuri de instruire in aceasta sfera. Crearea unui mediu tolerant este posibila insa numai prin emanciparea populatiei si creearea unor premize economice favorabile care pot asigura accesul la informatie, educatie etc. Medierea eventualelor disensiuni aparute intre minoritati si majoritate pot fi realizate prin intermediul unei prese obiective si libere care ar prezenta nepartinitor problemele legate de intoleranta etnica, confesionala etc., fara a da amploare xenofobiei si separatismului. Lipsa de experienta a factorilor de decizie in abordarea unor sitatii conflictuale dovedita in citeva cazuri ar putea fi eliminata prin intermediul unor intilniri si schimburi de experienta atit cu reprezentantii societatilor post-totalitare, cit si cu reprezentantii statelor cu o "democratie sanatoasa". Intr-un cuvint crearea unui mediu multicultural e posibila numai pe baza promovarii valorilor general umane, respectarea neconditionata a drepturilor omului, neimplicarea statului in determinarea apartenentei etnice si confesionale a cetatenilor sai, respectarea libertatilor academice si asigurarea accesului la informatii. Promovarea si protejarea drepturilor persoanelor ce apartin minoritatilor etnice, religioase si lingvistice contribuind la stabilitatea politica si sociala a statelor in care traiesc, participind la dezvoltarea societatii in ansamblul sau si inauntrul cadrului democratic bazat pe suprematia dreptului. Preocuparile organismelor internationale pentru problematica tolerantei interculturale si interetnice incearca sa impuna sau sa implementeze in diferite tari legislatia si principiile esentiale din domeniul egalitatii in drepturi si al nediscriminarii. Mai mult, reuniunea Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa de la Copenhaga din 1990, a reafirmat postulatul egalitatii in drepturi pentru garantarea caruia tarile trebuie sa ia masuri speciale daca este cazul. De asemenea, se prevede ca persoanele care fac parte din minoritati "au dreptul de a-si exprima, mentine si dezvolta cultura sub orice forma, la adapost de orice tentativa de asimilare impotriva vointei lor". Adoptarea de catre tara noastra a diferitelor conventii internationale ce militeaza impotriva rasismului si intolernatei si a recomandarilor de politica generala elaborate de Comisia Europeana Impotriva Rasismului si Intolerantei, arata ca se fac eforturi de solutionare a acestei problematici si de punerea in practica a reformelor politicii legislative si constitutionale cu ajutorul unor importante programe de cooperare. Insa, dincolo de discutiile din timpul meselor rotunde si activitatilor de cercetare, obligatia principala a autoritatilor e aceea de a constientiza in toate mediile sociale importanta existentei unei societati deschise si tolerante. Mircea Crisan
|
|||||
![]() |
||||||
|
|
||||||
| © 2004 HoliSun | ||||||